Ce este ADD ( Attention Deficit Disorder ) ?
ADD este un termen psihologic folosit pentru a desemna un set de criterii de diagnostic pentru impulsivitate, hiperactivitate sau lipsa de atentie. Criteriile de diagnosticare sunt subiective si includ elemente comportamentale care pot fi determinate de o varietate de cauze, variind de la afectiuni fizice ale creierului pana la alergii si chiar “dar divin”. Asa cum este definit in momentul de fata, ADD este mai degraba o descriere subiectiva decat o boala propriu-zisa.
Confuzia si controversele sunt cauzate de tendinta unor profesionisti in problema creierului uman de a presupune ca orice persoana diagnosticata cu ADD are o leziune ireversibila a creierului. Aceasta presupunere isi are radacina in faptul ca intre primele persoane studiate se numara foarte multi care au suferit de encefalita ori o marire a creierului. S-a constatat ca leziuni pe creier se pot produce si in urma unei nasteri dificile sau a inhalarii unor substante toxice. In ultimii ani insa criteriile de diagnosticare s-au largit, incluzand si persoane care nu au leziuni ale creierului, insa prezinta simptome ale bolii.
Exista doua tipuri majore de ADD: ADD cu hiperactivitate si ADD fara hiperactivitate ( tulburarea de atentie ). Iata cateva caracteristici ale unei persoane cu ADD:
- nu se poate concentra asupra detaliilor si/sau face greseli in activitatile de la scoala sau serviciu;
- concentrarea dificila a atentiei in efectuarea unor sarcini;
- pare a nu asculta ceeea ce se discuta;
- nu poate urmari instructiunile primite si nu poate finaliza un lucru inceput;
- are dificultati in finalizarea unor sarcini, la scoala sau la serviciu;
- pierde lucruri: pixuri, manuale scolare, carti, etc.
- este usor distras de alte lucruri;
- uita adesea indeplinirea unor activitati zilnice.
Exista teoria “testului Lego” ( sau puzzle ) potrivit careia, daca o persoana reuseste sa duca la bun sfarsit un joc Lego, acea persoana nu sufera de ADD. Teoria este insa acceptata de un grup de profesionisti in domeniu si criticata de altii, astfel incat ea nu poate fi inclusa ca baza de diagnosticare a ADD.
Exista si teorii care considera ca ADD si ADHD nu sunt boli, ci inzestrari superioare. Astfel, exista personalitati de marca, oameni cu inteligenta superioara, care sufera sau au suferit de ADD. Cel mai cunoscut este Leonardo Da Vinci.




