Depresiile post natale
Viata se schimba dramatic odata cu sosirea pe lume a unui copil. Desi este normal sa apara stres de diferite intensitati, emotii negative, panica, noile mame ascund de obicei aceste lucruri de prieteni si chiar de membrii familiei.
Majoritatea noilor mame se tem ca nu vor putea fi mame bune, nu se vor putea ridica la inaltimea a ceea ce se cere de la ele. Se tem de asemenea de faptul ca alte persoane ar putea sti despre aceste sentimente ale lor. In marea lor majoritate, noile mame vor refuza sa ceara ajutorul, deoarece nu pot evalua corect cat din aceste trairi esate normal si cat nu.
Cele mai semnificative simptome ale depresiei post partum sunt: oboseala, schimbari dese de stare (veselie, tristete), iritabilitate, lipsa memoriei sau a puterii de concentrare, anxietate. Toate acestea sunt normale timp de 48 de ore dupa nastere si tind sa se estompeze si sa dispara in decurs de circa doua saptamani. Acesta este rastimpul necesar pentru ca organismul sa se echilibreze si sa fie stabilizate fluctuatiile hormonale produse de nasterea copilului.
Dar daca simptomele sunt severe si dureaza mai mult de doua saptamani? Daca se adauga depresia, sentimente de vulnerabilitate, de imposibilitate ori frica de a nu corespunde ca mama si sotie, lipsa de interes pentru copil sau propria persoana? Putem vorbi despre o boala psihica? Nu. Aceste simptome sunt comune pentru 10%-17% dintre noile mame.
Temeri irationale, atacuri de panica, obsesii legate de curatenie si microbi, teama ca nu va putea preveni o situatie periculoasa pentru copil; toate acestea indica o depresie post natala severa.
Cum ramane insa cu femeile care “aud voci” care le spun sa se raneasca pe ele insele sau pe nou-nascuti? Care sustin ca ele stiu ca nou-nascutii sunt demonici?
Acestea sufera de o afectiune mai grava, psihoza post partum. Din fericire, acestea sunt cazuri rare, circa 1-2 dintr-o mie. Aceste femei acuza halucinatii vizuale sau auditive, care sunt foarte periculoase. Aceste femei au nevoie de ingrijire si atenta supraveghere, intr-o unitate medicala specializata; copiii lor trebuie sa fie ingrijiti de catre alte persoane, cel putin pentru un timp.
Daca o mama este preocupata de viitorul sau si al copilului, daca este ingrijorata de sentimentele si trairile sale, trebuie considerata ca o mama normala si trebuie incurajata spre onestitate; simptomele sunt tratabile, iar ajutorul este la indemana in persoana unui medic specialist.
